După ce și-a luat licenţa în drept, Tudor Teodorescu-Braniște a fost admis în baroul de Ilfov, dar nu a practicat niciodată avocatura. A lucrat la „Adevărul“ şi „Dimineaţa“, sub direcţia lui Constantin Mille, la „Chemarea“, la „Facla săptămânală“ şi „Facla literară“, ale lui N. D. Cocea, la „Aurora“, condusă de politicianul N. Lupu, şi, în acelaşi timp, a colaborat cu „Viaţa românească“ din Iaşi şi cu ziarul „Ţara“ din Timişoara.

… Rămas în istoria presei mai ales pentru perioada cât a condus săptămânalul „Cuvântul liber” (1933—1936), care era la acel moment cea mai însemnată tribună a libertății, gazetarul a abordat fără menajamente chestiunile spinoase ale vremii, în special cele politice. Revista, care avea un tiraj de 25.000 – 30.000 de exemplare și un ecou extraordinar în rândul opiniei publice, a fost suprimată spre sfârşitul anului 1936.

După câteva săptămâni, Branişte a devenit, împreună cu Mihail Sadoveanu şi B. Brănişteanu, codirector al ziarelor „Adevărul” şi „Dimineaţa”, continuând să scrie editoriale extrem de critice, dar în decembrie 1937, guvernul Goga – Cuza a suspendat apariția celor două gazete. Ziaristul a mărturisit ulterior că momentul când a trebuit să anunţe lucrătorilor din tipografie vestea a fost cel mai greu al vieţii sale.

În anii războiului, a refuzat să practice gazetăria. Citea şi scria mult, în 1944 a publicat romanul „Prinţul”, considerat cea mai bună carte a sa, iar după câteva luni şi-a reluat activitatea publicistică, fondând „Jurnalul de dimineaţă”.

În iulie 1947, ziarul lui Branişte şi-a încetat apariţia, iar el, ajuns la vârsta de 48 de ani, supus din nou cenzurii, s-a dedicat literaturii.

mai mult la :  /dosaresecrete.ro/