Despre Tudor Teodorescu-Braniște nu pot să vorbesc decât cuprinsă de o mare emoție, izvorâtă dintr-un profund respect pentru una dintre cele mai democratice, morale și rectilinii figuri ale gazetăriei românești, nu doar interbelice, ci din toate timpurile.
Nu sunt vorbe mari, așa cum se spun despre cei care au fost. Sunt atributele care descriu, pe scurt, o personalitate care s-a născut pe plaiuri argeșene, în vechiul târg al Piteștilor, pe strada Crinului, la nr. 15, într-o casă care mai există și astăzi, și pe care se găsește o plăcuță memorială așezată prin grija Direcției Județene de Cultură Argeș.
Theodor Teodorescu, așa cum a fost consemnat în certificatul de naștere, s-a născut la Pitești, pe 12 aprilie 1899, fiind un gazetar democrat și un scriitor talentat, care și-a pus numele pe câteva pagini din istoria presei și a literaturii române. Tudor Teodorescu-Braniște este, totuși, mai cunoscut ca ziarist, pentru că întreaga sa activitate publicistică, de la debutul său, în 1919, trecând prin momentul interzicerii gazetelor și articolelor sale de către dictaturile de dreapta și de stânga, în repetate rânduri: 1936 (Cuvântul liber), 1937 (Adevărul și Dimineața), 1940 (Jurnalul), 1947 (Jurnalul de dimineață), și până la sfârșitul vieții sale, în 1969, a fost o dovadă de înaltă ținută morală, de consecvență fără fisură, de luptă neînfricată pentru democrație, chiar și atunci când a fost oprimat de cei care erau de aceeași parte a baricadei. A fost un oponent virulent al extremismului de dreapta, un susținător la tinerilor scriitori și gazetari, un om bun, cumsecade, sensibil la problemele poporului, un iremediabil sentimental, un om care nu a acumulat averi, ci a pus pe hârtie ideile sale în slujba cetățeanului. Criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu încadrează numele lui Tudor Teodorescu-Braniște în categoria „marilor gazetari democrați”, grație celor „douăzeci de ani de linie dreaptă, fără nicio abatere, fără compromisuri, punându-și capul, cum se spunea în vechime […]” pentru că „a fi om de stânga în anii interbelici, era o faptă plină de risc”.
Despre menirea presei,Tudor Teodorescu-Braniște a scris de multe ori, iar aceste rânduri ar putea fi așezate și astăzi în orice redacție. În articolul Între presă și literatură, publicat în revista Cuvântul liber, în 1924, Tudor Teodorescu-Braniște îl citează pe Robert de Jouvenel, unul dintre cei mai de seamă scriitori politici ai Franței, care, în volumul Le Journalisme en vingtleçons, scria astfel despre presă: „A încerca să știi totul, ca să povestești totul; să înveți orice, ca să vulgarizezi orice; să înțelegi fiecare lucru, ca să explici fiecare lucru; să nu lași în umbră nimic frumos sau atroce; să nu te dezinteresezi de niciun aspect al vieții; să cauți adevărul pe pipăite, dar cu încăpățânare; să te străduiești a trăi dincolo de timpul tău; să nu-ți măsori de fel izbânda după avere; să fii cu atât mai defăimat, cu cât ai mai multă dreptate: asta este, cred, meseria gazetarului”.
Pentru Tudor Teodorescu-Braniște, presa însemna obiectivism, informație, acțiune. Făcea, adesea, vorbire despre deosebirile dintre literatură și gazetărie, despre care susținea că au aceeași țintă: „trezirea scânteii rare în adâncul sufletelor celorlalți”. Și gazetarii, și scriitorii „plămădesc același material: verbul, divinul verb … numai că scriitorul creează în tihnă, pentru mai multă vreme, iar gazetarul creează pentru clipa imediat următoare. Opera literară trăiește în timp. Opera gazetărească viază în intensitate”.
Suntem, așadar, la 100 de ani de activitate gazetărească organizată sub forma Uniunii Naționale a Ziariștilor Profesioniști din România, la 100 de ani de „operă” a gazetarilor care, asemenea unei fermecătoare insecte vremelnice, taie zi de zi, cu zborul ei, aerul limpede al țării.
Tudor Teodorescu-Braniște – gazetarul interbelic „de stânga”, cenzurat de comuniști
