Theodor Teodorescu, așa cum a fost consemnat în certificatul de naștere, s-a născut la Pitești, pe 12 aprilie 1899, fiind un gazetar democrat și un scriitor talentat, care și-a pus numele pe câteva pagini din istoria presei și a literaturii române. Tudor Teodorescu-Braniște este, totuși, mai cunoscut ca ziarist, pentru că întreaga sa activitate publicistică, de la debutul său, în 1919, trecând prin momentul interzicerii gazetelor și articolelor sale de către dictaturile de dreapta și de stânga, în repetate rânduri: 1936 (Cuvântul liber), 1937 (Adevărul și Dimineața), 1940 (Jurnalul), 1947 (Jurnalul de dimineață), și până la sfârșitul vieții sale, în 1969, a fost o dovadă de înaltă ținută morală, de consecvență fără fisură, de luptă neînfricată pentru democrație, chiar și atunci când a fost oprimat de cei care erau de aceeași parte a baricadei. A fost un oponent virulent al extremismului de dreapta, un susținător la tinerilor scriitori și gazetari, un om bun, cumsecade, sensibil la problemele poporului, un iremediabil sentimental, un om care nu a acumulat averi, ci a pus pe hârtie ideile sale în slujba cetățeanului.
Criticul și istoricul literar Șerban Cioculescu încadrează numele lui Tudor Teodorescu-Braniște în categoria „marilor gazetari democrați”, grație celor „douăzeci de ani de linie dreaptă, fără nicio abatere, fără compromisuri, punându-și capul, cum se spunea în vechime […]” pentru că „a fi om de stânga în anii interbelici, era o faptă plină de risc”.
scria astfel despre presă:
