[…] „Cuvîntul“, întemeiat în 1924, e legat mai cu seamă de numele lui Nae Ionescu, care „a adus în presă textul scurt, analitic, la obiect, cu fraza sincopată, nervoasă, zvîcnind din numărul mic de cuvinte și din cabrarea punctuației. Tot el a introdus un gen de pamflet la antipodul celui arghezian, cu termeni aseptici, ironici, dozați impecabil și o politețe ironică, «englezească», pe cît de calmă pe atît de necruțătoare“.
Episoade hazlii: „Perpessicius i-a povestit lui Mircea Eliade cum, într-una din zile, cumpărînd de la chioșc ziarul, a găsit acolo un articol pe care știa foarte bine că nu-l scrisese. (…) I-l scrisese Nae Ionescu, care, închis în biroul său, înfruntînd zăpușeala zilelor de vară, scria și articolele altor colaboratori, numai pentru ca ziarul să nu-și întrerupă apariția“.
Periodicul în cauză dispunea de un „crainic de reclame“, care, cît îl ținea gura, recomanda publicului printr-o stație de difuzare diverse produse comerciale. Un atare crainic n-a fost altcineva decît atît de gomosul ulterior Eugen Jebeleanu.
„Presa de stînga din Sărindar“, „Adevărul“ și „Dimineața“, oferea totuși realizatorilor săi interbelici retribuții considerabile: „Pandrea spune că leafa sa de la «Adevărul» echivala cu cea a trei-patru judecători, salariul lui Tudor-Teodorescu Braniște, coleg și prieten, fiind cu o treime mai mare decît al său. La acea dată, Pandrea nu avea decît 27 de ani. Un salariu uriaș a avut și Mihail Sadoveanu, care a fost la un moment dat director al ambelor ziare“.
Ziariștii și scriitorii nu evitau restaurantele din centrul Capitalei, invitați adesea pe spesele lui Victor Eftimiu, răspunzînd printr-o gratitudine variabilă: „Aveau o singură obligație: să iscălească un bon. La sfîrșitul lunii, el făcea plata generală. Mulți confrați uitau să iscălească bonurile, grăbiți să treacă strada la «Cuvîntul», să-l înjure…“.
mai mult la:
La Sinaia, reședința regală estivală, Asociated Press avea un corespondent, în persoana șefului gării, scrie Dan Ciachir. Pe 29 decembrie 1933, pe când sosea într-o audiență la Rege, premierul I.G.Duca este asasinat pe peron, de către legionari. Imediat, șeful gării a sunat la biroul AP din Sofia sau Belgrad, comunicând știrea (pentru care avea să primească o primă substanțială). Zece minute mai târziu, legăturile telefonice cu străinătatea erau întrerupte, tocmai pentru ca vestea uciderii premierului român să nu poată fi difuzată.
Un alt episod interesant relatat de Dan Ciachir este legat de procesul Anei Pauker. În iulie 1936, Tribunalul din Craiova condamnase un lot de comuniști, printre care Ana Pauker la zece ani de închisoare. Ziarele Adevărul și Dimineața au făcut mare tevatură, mai mult din motive de rudenie, decât politice. La Adevărul era acționar Emil Pauker, cumnatul activistei.
mai mult la:
