Spectacolul este totodată un omagiu adus marilor compozitori, textierilor și interpreților care au asigurat cortina sonoră a Bucureștiului Interbelic: George Enescu, Ion Vasilescu, Ionel Fernic, Nicolae Kirculescu, Gherase Dendrino, Elly Roman, Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger, Nicolae Buică, Fritz Kreisler, Manuel Ponce, Jascha Heifetz, Jules Massenet, Puiu Maximilian, Hanry Negrin, Jack Fulga, Maria Tănase, Cristian Vasile, Titi Botez, Mia Apostolescu, Elena Zamora și mulți alții.
Și cine nu zâmbește invocând norocul prin cântecul „Coșarului”, cine ar îndrăzni să nu se lase cucerit ascultând declarația de dragoste „Habar n-ai tu”…, cine nu ar tresări visând la „Amapola”…, cine nu și-ar dărui și sufletul pentru aflarea ursitului în „Mi-am pus busuioc in păr”… și cine nu ar coborî și stelele de pe cer pentru micuța „Estrellita”?!
1923 – ,,Boulanger cântă astăzi!” scria pe afișele ce împânzeau Berlinul anilor interbelici, devenit unul dintre orașele cele mai prolifice în privința muzicii ușoare (Unterhaltungsmusik). Georges Boulanger ( pe numele lui adevărat Gheorghe Pantazi, român născut la Tulcea) devenise o legendă a Berlinului, fiind considerat unul dintre fondatorii genului de café concert
1920 – 1923 – Grigoraș Dinicu participă, alături de taraful său, la numeroase turnee internaționale, fiind aplaudat în restaurante sau pe mari scene din Monte Carlo, Paris, Londra, Austria, Polonia, Germania sau SUA.
Ion Vasilescu, supranumit părintele muzicii ușoare românești și făuritorul tangoului românesc, va fi tradus la Paris, Viena și chiar New York. În 1936 – „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară” pe versurile lui Geo Chassbois – „C’est Samedi soir” a fost fredonat la Paris pe scena cabaretului „Folies Bergère”, la New York în același an a fost tradus și înregistrat de o formație condusă de Billy Scot tangoul „Nu-ți pare rău când vezi că plâng” – „My childhood lullaby”, poziționat de ziarul New York Enquirer ca unul dintre cele mai solicitate cântece din lume, iar la Viena a fost publicată versiunea în limba germană a cântecului „Nu mă uita!” – „Vergiss mich nicht!”, pe versurile lui Artur Kaps.
Maria Tănase strălucea în cafenelele vieneze, unde muzicile cu influențe folclorice erau așezate pe ritmuri europene.
În România se importau partituri din alte țări, pentru care textierii noștri creau texte memorabile, de poveste, și astfel se nășteau șlagăre nemuritoare. Așa cum este celebrul tango „Zaraza”, compoziție a lui Benjamin Tagle Lara din 1929. Un an mai târziu, Sofia Bozan aduce minunatul tango în Europa, cântându-l la Paris, iar Ion Pribeagu prin versurile sale îl transforma dintr-un cântec agrar, într-un cântec al iubirii.
Atunci, Miruna Ionescu și Valentin Albeșteanu s-au întrebat: „Oare în țările Europei actuale mai sunt artiști dedicați acestei muzici?”. Și așa au început să caute și nu le-a luat mult să găsească povești similare.
,,Și dacă toți ne-am aduna într-un singur proiect și am crea o Europă unită prin muzica interbelică, dăruindu-i din nou gloria cuvenită?!”
FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE MUZICĂ INTERBELICĂ răspunde acestei întrebări!
